Există
mai multe legi ale atracţiei, începînd cu cea a mecanicii clasice, descoperită de
Sir Isaac Newton şi care ne-a dat multora bătăi de cap în şcoală, uneora şi bătăi
părinteşti în cap, apoi cea enunţată de cei care au virat-o sprea fizica
cuantică şi care dac-o studiezi cu responsabilitate chiar că te bagă-n corzi
(strings), dacă-o tratezi ca pe-o idee universal spirituală şi chiar religioasă
poţi s-o suceşti cum vrei tu sau cum interesul tău, de orice natură ar fi el,
îţi porunceşte. Aşa s-a ajuns la exploatarea ei pentru dezvoltarea personală cu
toată pleiada de cursuri, cărţi, filme etc. care-i ţin isonul. De exemplu, pe
un blog, care se numeşte chiar aşa Legea Atracţiei – despre viaţă, am citit că „Omul
este cel mai puternic turn de emisie din univers”. Remarca asta m-a aruncat
într-un univers paralel, aflat sub pămînt, pe linia de metrou ce duce spre
Pipera, pe la ora 08.00 dimineaţa. Ciudat, nu? Nu. Într-un vagon două femei
deja deciseseră „Nu sînt profesionişti. Aia e”. Păreau destul de obidite şi
m-am gîndit că se referă la guvernul tehnocrat. Ei bine, nu! Alta era
supărarea, pentru că de cînd au plecat de la proteveu nu mai seamănă cu ce a
fost. S-au mutat toţi, că dacă s-a mutat producătoru’, normal că s-au mutat
toţi, da’ numai e calitate. Păi cum era „Poftiţi la masă” la proteveu şi ce
porcărie de emisiune e acu’, aici. De supărare nici nu s-a mai uitat una dintre
ele, a plecat să dea zăpada din curte. Factorul X ar fi fost marfă dacă n-ar fi
fost la Antena 1, ci la Pro Tv, de fapt, n-ai în general la ce să te uiţi, cu
toate cele peste osută de programe, toate slabe. Şi nici nu şi-ar fi făcut
abonament la toate, dar, pe una cel puţin, a obligat-o operatorul de cablu, că
ea-şi dorea numai History şi programele de ştiinţă, dar a fost obligată să le
ia pe toate. Dacă n-ar fi coborît la Aurel Vlaicu probabil c-aş fi aflat şi
despre cum funcţionează legea atracţiei universale, aflat de pe un canal de
ştiinţă, cum gîza este atrasă de floarea albastră sau musca de rahat.
The story of the solitary and the town's cherry trees
-
[image: IMG_4233_Canon PowerShot SX40 HS]
[image: Cherry blossoms]
Acum 2 săptămâni


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu