Românii
sînt mare iubitori de animale, poate că printre cei mai mari din lume. Lor le
plac cam toate vietăţile, cu o singură condiţie: să fie comestibile. Ar mai fi
una, să şi le permită-n farfurie. Dacă „să moară capra vecinului” vi se pare un
proverb definitoriu pentru acest generos popor, cred că cireaşa de pe tort în
domeniu ar fi remarca, urmată de o hăhăială inteligentă „cea mai bună legumă,
tot porcul rămîne”. Cînd slobozeşte vorba asta un bărbat, pare că e o afirmaţie
legată de propria virilitate.
Şi
eu sînt româncă şi şi eu iubesc animalele, dar nu le mănînc burta, ceafa, maţul
sau adidasul. Eu le iubesc aşa, în viu, fie că e vorba de porc sau de pisică.
Despre cîini chiar nu aş vrea să vorbesc acum şi aici, e prea sensibil
subiectul. Dar trebuie să fi observat toată lumea că de cînd cu hingheriada
sîngeroasă s-au înmulţit pisicile. Ai spune că este un lucru bun, mai puţin
perioada de rut, pentru că stîrpesc şoarecii şi şobolanii de pe lîngă orice
casă a omului. Bine, cîinii omorau şobolanii! Oricum pisicuţele-s inofensive,
drăguţe şi dacă-s prea prietenoase, un şut bine plasat le taie din elan. Nu ne
interesează dacă au ce mînca, dacă vara mor de sete sau dacă mor în general de
vreo boală, nu e treaba noastră de rasă superioară. Pot să moară şi-ngheţate!
Ghinion de neşansă, de climă temperat continentală, adică şi cu iarnă. Dacă se
întîmplă vreo doi ciudaţi care le fac nişte căsuţe pe care le instalează în
intrîndul de la scara blocului, pentru că e mai ferit locul, pînă dimineaţă se
găsesc nişte vecini normali care distrug căsuţa. Şi tot aşa. Dacă ciudatul se
va plînge asociaţiei de proprietari că cineva-i strică jucăria, va afla, cu
stupoare sau nu, că deja a fost reclamat de juma’ de scară pentru fapta sa,
aceia de a băga miros de pisici în scară. Culmea e că dacă treci prin dreptul
uşii lor, normalilor, din casă iese un parfum fie de mucegai şi afanisit, fie
de cîrnaţi carbonizaţi, fie de parfum din trandafiri bulgăreşti, şi-n general foarte
tare a băşini de orăşean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu